agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4810 .



Cerere de înscriere
personals [ ]
Scrisoare de la Ina Cîrlan, deschisă Compilation: Texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Noricã ]

2009-01-22  | [This text should be read in romana]    | 



Iată ce am primit astăzi prin email. Cum o parte din populație, mai dotată, are oricum dreptul legal să-mi citească mesajele, m-am gândit să ofer această posibilitate și restului lumii.



Domnule Președinte de Umor,

Văzând eu această criză mondială din Europa cu repercursiuni grave și profunde în tendința migratoare a maselor (vezi pinguinii către Brazilia și românii către România), m-am decis în a vă adresa această cerere de admitere pe lista de clienți a Prăvăliei cu Umor, pe care cu onoare și cinste o închideți și-o deschideți când vreți că de aia sunteți președinte și la mai mare, că cine poate oase roade, cine nu și le unge cu Lasonil, asigurîndu-mă așadar de întreaga dvs. disponibilitate în ceea ce mă privește și în ceea ce nu.

Că dacă e treabă serioasă eu mă bag și dacă nu e, tot așa, dar să-mi transmiteți totul verbal în format A4 de dosar să-l atașez la cererea de admitere ca să pot avea dovezi nestrămutabile în toate actele de justiție pe care vi le intentez, contrar de nu, și de care vă avertizez, să nu ziceți că ați fost luat pe nepregătite sau mai știu eu ce alte vorbe degringolate ați putea scorni deși cu stima care v-o port, n-aș zice că aveți un obraz așa de gros după cum se vede profilul din față.
La o adică, vă aduc la cunostință atașînd aceasta informație la cealaltă cerere că, posed vaste cunoștințe de contabilitate, legislația muncii, pachet Ofis,Uord, Ecscel, Frontpeigi și Databeiz pe toate le vorbesc în limbaj Pehaipi, HașTeMeLe, iXeMeLe, cu accent, bașca engleză, rusa deloc și italiana ca și româna, nativ, din motive economice personale care le trec la privacy nevoind a fi pedepsită cu art.13 din decretul legislativ, nr 196 din 2003 pentru că, altfel înjur imediat în franceză, de patrie, singura limbă pe care o cunosc până la nivel de taximetrist pe ruta Băneasa- Gara de Nord, care pînă la urmă tot învîrtindu-se prin București am ajuns la Brăila în depou deposedîndu-mă de economii și leptop căci avea permis de portarma în portbagaj lângă toporișcă, deci totul legal.
Pînă la Constanța am ajuns cum mă vedeți pe geam, mai mult perpedis și pe jos, de aceea nu pot să accept refuzuri că nu mai am nici venit și nici dus că biletul de avion era atașat la portofel și portofelul la taximetrist de care eu nu mă mai atașez pentru nimic în lume că mi-e frică să-l chem înapoi, dacă vine?

Eu nu știu câte membre aveți dar vi le pot înlocui pe toate dacă socotoți câte calificări de limbă și limbaj am, pe langă contabilitate simplă, complicată, industrială, aplicată, bilanțuri, fluturași, publicitate cu mesaj- fără mesaj, liminală-subliminala, periaj, masaj, saramură de pește sau tortellini cu spinaci și ricotta care e tot o brânză ca o urdă.
Autobiografia mea o puteți scrie singur de pe internet dați un sărci pe gugle și iese tot în relief că și eu m-am speriat cum știe gugle ăsta despre mine mai multe decât știu eu si maică-mea la un loc, da' e bine că așa, mai aflu și eu una alta ca de exemplu: făcusem facultatea de medicină la admiși da' uitasem și puteam să nu-mi aduc aminte.
Frumoasă am fost, cu inteligența sunt în dezvoltare, umorul mi l-au pus când mi-au scos fierea deci, rezumatul concluziei e că aș putea să devin chiar membru de onoare în viață să nu mi se audă cine știe ce vorbe după, pierzand așadar și linistea din locul cu verdeață, pe veci.
Cu tot respectul pentru admiterea care va fi că să evitam integritățile noastre întregi și alte aliterații fizice, aștept răspuns la berăria de peste drum, unde e destul de frig și n-are nici bere la halbă că a pocnit țeava și deci e la furtun.

A dvs. disponibilizată în orice condiții sau împrejurări,
Ina Cirlan
umorist epuizat în stoc.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!