Daca merita careva sa vorbesc despre el nu poate fi vorba decat de verisoara mea,Victoria,sau mai bine zis Victorita. Petreceam toate vacantele la ea. Ea m-a invatat sa desenez, mai intai copiind desene din carti de povesti lipite pe geam. Desenam si ne dureau mainile. Ne dureau mainile, dar desenam: Muc cel mic si Aventurile lui Habarnam,O mie si una de nopti repovestite de Eusebiu Camillar,etc... Dupa ce am desenat toate cadanele am citit si cele 14 volume originale. Dupa vreo zece ani,recitind volumul 1 am fost surprins de erotismul si descrierea minutioasa a scenelor dintre diversi printisori si printese. Cum naiba sa nu fie innebunit sultanul dupa Seherezada?!... Sa revin la Victorita, pentru ca despre ea era vorba. Victorita era o fata foarte silitoare si m-a suportat chiar si in perioada pregatirii pentru facultatea de medicina. Evident, nu a luat examenul, a facut o criza de calcemie exact in timpul examenului. Dupa doua luni s-a angajat la Confectia Bacau, o croitorie care pe vremea lui Ceausescu lucra pentru Adidas si Puma, iar acum pentru Versace si altii. Acolo o gasiti si acum, daca nu e acasa unde ingrijeste de cele trei fetite ale ei, un barbat betiv si o mama bataioasa, matusa-mea adica, o tipa de nota zece. A suportat cu brio momentul in care, din cauza unui imprumut facut de Victorita pentru unul dintre sotiorii ei, a fost nevoita sa se mute de la un apartament cu trei camere la unul cu doua. Evident,ireversibil...
Victorita... mi-e dor de ea, dar nu mai pot s-o vizitez. Unde sa dorm?!... Sase persoane in doua camere sunt de-ajuns. Era fain inainte... Venea si verisorul meu si jucam septica de dimineata pana nu se mai vedeau bine asii. Mi-a folosit odata, in armata, antrenamentul din copilarie.Am castigat douazeci de maini consecutive. Nu stia nimeni ca septica in patru nu e un joc de noroc. Pacat ca sumele erau mici... Totusi, verisoara mea inca mai traieste. Nu stiu de ce, dar mai traieste. Chiar si eu mai traiesc, culmea!
Canta asa de frumos... fusese in multe tabere si avea caiete intregi cu cantece. Eram incantat sa-mi povesteasca peripetiile ei. Eu am fost exact ca acel copil din reclama. Vedeam lumea din spatele geamurilor. Parintii nu ma lasau niciodata in tabere sau excursii. Nu aveam voie sa ma joc afara decat vreo trei ore pe saptamana... Nu m-am mai putut imprieteni cu nimeni in modul asta. Doar vacantele la Victorita si plimbarile lungi pe care le faceam cateodata fugind din oras,pe jos,evident. Prin clasa a doua am plecat din Piatra dimineata si pe la ora patru dupa amiaza ajunsesem la vreo cinsprezece km mai incolo. Credeam ca o sa ajung la Bacau. Nu stiam cat inseamna saizeci de kilometri, dar stiam ce inseamna Victorita. Era singurul meu prieten.