Aseară lucram de mama focului, la birou, pe o reclamă de mâncare pentru pisici. Concentrat, tocmai decupam pe contur o mâță maronie cu o privire malițioasă, când aud un mieunat slab. Hait - îmi zic. Cred că am lucrat prea mult. Încep să am iluzii auditive. Așa-mi trebuie dacă nu știu să pun piciorul în prag și să mai stau și eu pe acasă în weekend, să mă mai odihnesc. Câte paișpe ore pe zi șapte zile pe săptămână nu-i a bună. Nu-i de mirare că au ajuns reclamele să miorlăie la mine.
Mă scutur de gânduri și continui cu treaba. Gata, dom'le, concentrează-te, că-ți joacă oboseala feste. Abia apuc să mai selectez vreo doi centimetri de burtică și mă miaună din nou. Tresar puternic și cursorul mouse-ului îmi taie pisica-n două transversal. Dau înciudat un „undo“ de să sparg tastatura și mai multe nu. Ce naiba e cu mine? Reduc imaginea la 75% și mă uit atent la poză. Oare sunt atât de năuc să lucrez pe un gif sau mai știu eu ce? Oare se și mișcă? Cercetez îndeaproape cazul și-mi dau seama că nici măcar nu am boxele în priză. Deci tot în capul meu e. Cred că înnebunesc. Mai bine mă duc să îmi iau o cafea.
Mă ridic de pe scaun ca în transă, conștient totuși că îmi tremură mâinile, și mă apuc să-mi caut țigările. O să trag câteva fumuri și o să mă calmez. Nu sunt decât obosit - asta e. O să treacă. Ce dacă sora bunicii auzea ciripituri? N-oi fi eu atât de băftos să am pisici pe creier ca să se asorteze cu vrăbiile mătușii Mărioara.
„Miaaaaaaaau!!“
Ce „miau“? Nici un „miau“! Refuz să te ascult! Încetează!
Erup afară din birou, în timp ce nebunia mea miorlăie în continuare, disperată, din ce în ce mai tare.
Cât pe ce să răstorn un coleg cu care mă izbesc în plin în mijlocul holului.
„Vezi pe unde mergi!“ mă apostrofează uitându-se urât. „Era să lovești pisica!“
Încremenesc ca într-un stop cadru, cu ochii alergați afară din cap și cu gura deschisă ca la dentist.
„O auzi și tu??“
„Dac-o aud??? M-a asurzit! Cred că-i e foame.“
Întinde mâna și îmi vâră sub nas un ghemuleț derutat de blană gri care emite în continuare pe unde ultrascurte. Mi se taie genunchii de ușurare. Deci n-am înnebunit. Izbucnesc într-un râs isteric și iau vietatea din palma lui. Doamne, ce mică și dulce e!
„Am găsit-o pe trotuar lângă un magazin. Nu știu ce o să fac cu ea, că acasă nu pot să o iau, dar nici acolo n-am putut să o las.“
O studiez pe toate părțile. Botic rozaliu, ochișori galbeni, blăniță complet gri, gheruțe rășchirate hazliu, codiță cât un băț de chibrit. Parcă e un șobolănel, dar îmi umple sufletul de căldură. Și decid să o iau cu mine. M-am calmat instantaneu, nici țigară nu-mi mai trebuie. O pipăi pe burtică și găsesc câțiva butonași ascunși în blăniță. Cred că e fetiță. Ia uite la ea! Știe să și toarcă!
În drum spre casă mă opresc și cumpăr lapte, o seringă mare și tifon. Grey - are deja și un nume, grație inspirației unei prietene - doarme în geaca mea și o simt cum oftează prin somn.
Acasă, încălzesc puțin laptele și umplu seringa, o înfășor în tifon și o înfig în botișorul rozaliu care începe să tragă cu nădejde. Doamne, ce foame-i e! În total mi-a ras patru seringi pline și ar mai vrea, dar mi-e teamă să-i mai dau. Burtica-i e deja ca un pepenaș dolofan. Umezesc o cârpă și îi curăț ușor blănița, în timp ce se pune din nou pe un tors copios. Bun, la somnic acum că se făcu de 1 noaptea. Îi fac un culcuș lângă pat dintr-un tricou gros și adormim.
Nu cred că am sforăit prea mult când... Miau și miau! Sar de trei coți. Grey bâjbâie încurcată în tricou. Mă întorc, o descâlcesc de pe mâneca de unde se vârâse și țin mâna pe ea. Þi-ai găsit! Nu se calmează. Bebeluș mi-a trebuit!
Buimac, mă izbesc de toți pereții până la bucătărie și-i mai „injectez“ scurt două seringi cu lapte. Miau-miau și miau!!! Ei, na! Acum ce fac? Taci cu tata, că trezim tot cartierul! O plimb puțin dar nu reușesc decât s-o agit. Sunt mort de somn, dar cum încerc să o pun în tricou dă drumul la volum și mai tare. În final, mă sui în pat cu Grey cu tot și mi-o așez pe piept. Se întinde ca plăcinta cu lăbuțele în toate punctele cardinale și... nu se poate! A tăcut! A tăcut! La somn, tată, că mâine mergem iar la munca!