Data procesului nu mi-a fost cunoscută. O zi înainte de judecată am primit din bagaj costumul cel bun, iar în dimineața zilei următoare mi-au fost puși din nou ochelarii de tablă, trezindu-mă, scurt timp după aceea, în sala de judecată a Palatului Justiției din Brașov. Ședința era deschisă. Publicul consta din ofițeri de securitate și soțiile lor, care ne priveau pe noi acuzații cu ochii mari, curioase și speriate. Pe lîngă securiști mai erau prezenți în sală redactori de la ziarele cotidiene, dar nimeni din familiile noastre. Data procesului fusese secretă. Pe căi ocolite se aflase însă termenul de judecată, astfel că unele rude ale noastre au putut vedea, de la fereastra unei clădiri învecinate, pușcăriașii cu ochelari negri împinși de paznici prin curtea clădirii judecătoriei. Această știre înspăimîntătoare s-a răspîndit repede în tot orașul.
Aripa clădirii Palatului de Justiție în care avea loc judecata, fusese despărțită cu rogojini mari de restul clădirii pentru a împiedica orice privire indiscretă. În jurul băncii acuzaților stăteau la o distanță de 1,5-2 metri o mulțime de ofițeri de securitate cu pistoalele îndreptate spre noi. Procesul începuse deja, cînd l-am întîlnit pentru prima și singura dată pe avocatul apărării, numit din oficiu. Discuția a fost scurtă. Ne păzea un securist îmbrăcat în haină de piele, și vedeam cum avocatului îi era frică. Corespunzătoare a fost și pledoaria lui cît și a celorlalți apărători. Avocații noștri au căutat circumstanțe atenuante, numai după confirmarea deplină a acuzațiilor ce ni se aduceau. Prin amenințări, fuseseră obligați înainte de proces, să spună ce le era prescris.
În cea de-a patra zi a procesului am fost condamnat, ca așa numit "trădător de patrie", la muncă silnică pe viață. Cîțiva ani mai tîrziu condamnarea s-a redus la 25 de ani. Judecătorul m-a acuzat că am participat, în cadrul unei grupe conspirative, la "lupta împotriva comunismului prin construirea unei insule de cultură occidentală pe teritoriul R.P.R.". Mi-a devenit limpede că am fost condamnat nu pentru faptele, ci pentru opiniile și convingerile mele. Susțin și astăzi gîndirea mea de atunci, ideile mele occidentale despre comunism, tiranie și asuprire.
Privind la începutul procesului în sala de judecată, am zărit printre acuzați chipuri cunoscute, dar și multe necunoscute. În zadar am căutat prieteni sau cunoștințe, despre care știam sigur că ar fi trebuit să se afle ca și mine pe banca acuzaților. În decursul procesului am aflat numele și povestea fiecărui acuzat, precum și acuzațiile pe care la aducea procurorul.
Tatăl dumneavoastră a fost zugrăvit cu un cinism nerușinat drept "spionul de meserie Möckel". Cele mai multe acuzații le-am găsit revoltătoare și umilitoare. Un student la psihologie din Germania, care a vizitat România în 1956 și a avut contacte cu cercul de prieteni din jurul lui Horst Depner, a fost declarat în absență "spion vest-german". Mi-a devenit în sfîrșit limpede jocul pe care Securitatea îl juca cu noi și mai ales trebuia să renunț la orice speranță de a ieși cu fața curată din acest proces.
Guido Fitz presbiterul comunității brașovene Honterus, care la cei 74 de ani ai lui, era cel mai bătrîn acuzat, a fost învinovățit că a luat în posesie pe căi ilegale documente secrete de stat. A fost pedepsit la 15 ani închisoare.
Fritz Roth inginer și curator al bisericii, era inițial prevăzut ca martor al acuzării, însă declarațiile lui nepotrivindu-se cu conceptul anchetatorilor a fost arestat. El a fost adus în fața tribunalului și condamnat la 15 ani închisoare, mai ales pentru că a încercat să recupereze vechiul mobilier săsesc din vecinătate.
Dr. Werner Theil colaborator al Consiliului parohiei Biserica Neagră alcătuia un rezumat din principalele știri ale posturilor de radio străine și le comenta în fața colegelor și colegilor de birou. El a primit pentru aceasta 20 de ani de pușcărie.
Dr. Marie-Luise Roth, conferențiară la facultatea de fizică atomică a Politehnicii brașovene, precum și fratele ei Herbert Roth jurnalist în București, au fost privați de libertate 8 ani, pentru o scrisoare venită din Germania occidentală. Tatăl lor, Hans Otto Roth a fost pînă în 1944 reprezentantul sașilor transilvăneni în Parlamentul României, unde era temut și respectat din pricina cuvîntărilor lui angajate în rostirea adevărului. El a fost închis de către comuniști și a murit în temniță.
Horst Depner, Günther Volkmer și Karl Dendorfer au fost desebit de aspru tratați la interogatoriile din timpul cercetărilor. Ei au fost condamnați la moarte, ca mijlocitori între tatăl dumneavoastră și grupul conspirativ, iar activitățile lor trebuiau să constituie dovada unei "strădanii subversive" în cadrul bisericii evanghelic-luterane din România.
Participarea lui Michael Sponer-Moldovan, Heinz Taute, Günther Melchior, Rainer Szegedi, Emil Popescu, Hans Bordon, Peter Hönig, Oskar Kutzko, Kurt Felix Schlattner, Gerd Pilder și a mea la discuțiile grupului din Brașov, au fost deasemenea exagerate și răstălmăcite ca acțiuni subversive împotriva sistemului socialist. Condamnările au fost între 6 ani și închisoare pe viață.