Þara mea sfântă

Lasă-mă să le spun că nu este frig pe aici,
Că nimănui nu-i e foame,
Că nimeni nu dorește măcar o mână de poame,
Și nu le e teamă de sabie, sau bici -

Lasă-mă să le spun că pot măcar să viseze
Că îngeri sunt, și deja sunt în cer,
Că nu au nimic, decât viețile treze,
Tremurând și de foame, și ger -

Lasă-mă să le spun că sunt frumoși și cuminți,
Lasă-mă să le spun că sunt iubiți de tot cerul,
Să nu bage în seamă nici foamea, nici gerul,
Ei sunt sfinți, ei sunt sfinți, ei sunt sfinți -

Pentru că omul e sfînt, și mai bine-o minciună frumoasă,
Decât o minciună urâtă, rânjind,
Dumnezeu e in inima lor, fără masă și casă,
Și ei nu au nimic - decât viața lor păguboasă,

Și durerea - în loc de colind...

Lasă-mă îngeri să-i fac, muritori,
Þara mea sfântă, în trei culori,
pe români...