Mi-e mâna ce am trecut-o prin numele tău,... parcă aseară.
Și ochii limpezi ce mi-au spus de toamnă
Mi-arat acum interior de măr, dar eu văd numai coaja...


Mi-e mintea uneori, și am în față lanul, dar nu văd
Peste macii-albaștrii-n care stăm,
Căci sunt orbit de scări-de-bine pentru noi, pe care-alunec.


-mi pare luna ce ține-n mâna dreaptă sticla, ca să toarne
-Acum zăpezi gălbui de amnezie potrivită,
Peste noaptea în care trebuia să dansez viitorul, nu exprimarea.


Ar fi și acum, carnea răzvrătită cu care am venit să luminez,
Dacă nu ți-aș fi văzut buza de jos,
Cum tremură timidă peste frunzele prospăt uscate ale aripilor…


Ești TU acum, înconjurată de lalele din hârtie roșie.
Și stai rezemată de căruciorul unui vis,
Ninsă de florile unui vișin de ceară ce se topește pentru unul real…