Ai plânsete pe dale...
ce piept la apă pune.
așa cum altădată tu piept la oști ai dat.
Din sângele ce curse, odată pe la maluri,
faleză îți făcusem, să porți trofeu în dar.
Trecuse vreme multă...
iar tu, perseverasei,
se perindau prin tine, corăbii de demult.
Cu marinari destoinici,
ce te-au iubit pe cânturi...
și versuri deopotrivă,
ei Tulcea te-a numit.
Erai un port micuÈ›,
ce-a dăinuit în vreme...
și ai uimit trecutul și pe ai săi drumari.
Prin simpla-ți frumusețe...
și buna liniștire,
determini pribegitul...
să calce-n tine iar.
De cum pătrund în tine,
mă năruie misterul...
se unduiește-n aer,
trecutu' îl poartă-n dar.
Ai multe tu de spus...
legenda-ți stă nescrisă,
iar numele în sine, devine legendar.
Pe Colnicul Horei...
își are loc străjerul,
ce în tandem cu-n vultur...
la tine va veghea.
Așa îmi e orașul, trecutul și prezentul.
AEGYSSUS odată...
acuma doar TULCEA.