Captiv în calea-i făr' sfârșit,
Ce lui i-a fost sortită,
Voiește, făr’ a fi simțit,
Ca spațiul să-l înghită.

*

Era un înger zvăpăiat,
Cu părul lung, albastru,
De nimenea apropiat,
Și nu avea zăgastru.

Atât de mult iși întindea
Aripi nenumărate,
Cu ele îngeri alți lovea
Și sus putea răzbate.

Pe-atunci trăia și-un îngeraș
Cu păr bălai și mare,
Și el era așa gingaș
Ca nici o arătare.

Doar două aripi mici avea
Și nu zbura departe,
Nedespărțit de Domn stătea
Și-L preamărea în toate.

Pe când trecea în zboru-i greu
Văzu c-o umbră crește,
Și-aproape lângă Dumnezeu
În aripi îl lovește.

Și-abia scăpat, cu ochi ascunși,
La Dumnezeu ajunge,
Și ochii lui cei dulci și plânși
Încep din nou a plânge.

E-atât de crud, nevinovat,
Prea singur printre îngeri,
Pe chipu-i trist și-ngândurat
Abia se vad ochi ageri.


Din Sine viață lui i-a dat,
Crescând cu-nsuflețire,
I-e drag și-I este nesecat
Izvor de mulțumire.

Dar păru-i mâna Domnului
Încet Îl netezește,
Și-un gând măreț ca lumea Lui
Privirea-I oglindește.

Iar gândul I se face glas
Ce tremură ca rostindu-l,
Și-aievea faptă a rămas
De-atunci mereu slăvindu-L:

-Vom face pentru tine om-
Lui îngeraș Îi zise,
C-o lume-a lui pe care-o vom
Preface-n multe vise.

Pe el de-acum vei împlini
Ca viața-i rost să aibă,
Iubire numele-ți va fi,
Apoi Iubirea-ntreabă:

-Dar, Doamne, când Te-oi mai vedea,
Și cum s-arate omul?
-La-nfățișare-asemenea
Ca Noi-ÃŽi zise Domnul.

Iar omul nici te va vedea
Și nici putea atinge,
Prin duhu-i veșnic vom putea
Simțirile-i convinge.

Cu tine Noi mereu vom fi
Când lumea vei străbate,
Vei fi aleasa inimii
Din pieptu-n care-o bate.

Iar îngerul ce-a îndrăznit,
Cu-aripile-i albastre,
Pe tine el de te-a lovit
Scăpând privirii Noastre,

Urma-va ne-ncetat de-acum
Tot înainte calea,
Măsură fi-va lungu-i drum,
A lumii brăzdând zarea.

El va-nvăța a prețui,
La fel ca om, Iubirea,
De astăzi Timp se va numi
Și-și va afla menirea.

Iar omul despre Timp decât,
Nemaiservindu-i trupul,
Că a trecut va ști, atât,
Și-i vom schimba veșmântul.


Vei fi, Iubire,-n ochii calzi
A lui din suflet rază,
Iar mâine va urma lui azi,
Și mulți de azi urmează.

*

Mereu de-atunci trec zile-n zbor
Sub cer de bolți albastre,
Atâtea clipe-n urma lor
Lăsând privirii noastre.

Iar timpul a-nvățat și el
Cât preț să dea iubirii,
Și l-ar lovi pe omu-acel
Ce-o dă-ntr-o zi pieirii.

Departe e privirea lui,
Dar pe pământ răzbate
Și vede-n ochii omului
Cum inima îi bate.

Iar inimii nu poți răpi
Iubirea niciodată,
C-o rază dulce într-o zi
În ochii tăi se-arată.