Poeme pentru acoperire cu timp



I.Îndoliat în fața pumnului
care strînge pămîntul cu teamă,
orb sculptor încerc
cu mîinile mele
să aflu ceva
din formele lumii,


cele neatinse vreodată,
cele nevăzute nici de azi încolo.



II.știu că umerii mei
vor sprijini (sub cîmpuri)
fluturii de seară.
și munții mă vor strînge la piept
pînă cînd voi fi numai o verde părere a lor.


armate de păsări
mă vor pierde în victorii solare.



III.cu brațe de lumină
se prinde ideea
de oameni visători
sau doar de vreo stîncă...


imaginea mării
lîngă imaginea înaltelor stînci.


o mare născută din mijlocul lor,
fără să mai plece departe de ele...


născută atunci cînd piatra era
înmuiată și plină
cu tăcere, înțelesuri
și lacrimi.



IV.ca pe o pernă venea un prunc să-și doarmă
veșnicele ere.
timpul fuse acela,
dar parcă era altul...


apele se varsă în sensul convențiilor noastre.
atît de mult iubesc marea,
încît ar trebui în ea să mă pierd.


în pendularea distanțelor
și-n harfa aceea sub palma tristeții părăsite.



V.uitînd de istorie,
vor rîde la țărmuri.


li se vor da mîini să acopere guri
ce n-ar trebui să mai rîdă,
ce n-ar trebui să vorbească...
să fie, însă, poeții iertați
pentru că vorbesc!