Printre niște gratii tâmpite
Ochii mei jinduiesc luna mare,
Sunt închis în lumini limpezite
De negura grea - de uitare...

Luna grasă-mi zâmbește-n orbite,
Dar eu nu sunt ca ea - sunt prea slab...
Eu mănânc doar idei putrezite,
Am fost învățat să fiu sclav.

Numai zeamă turnată în scârbă,
ÃŽntr-un blid prea rotund pentru noi...
Libertatea nu-nseamnă o sârbă...
Pân' la urmă-aș mânca și noroi!

Dar noroiul de-afară, nu ăsta,
Ce miroase a țară-ngrădită,
Simt deja că de mult nu mai pot sta
În defuncta și greaua incintă...

Aș mânca și pământ, dar din țară,
Nu din spațiul acesta inert,
Nu o zeamă de frică amară,
Nu destin prea tâmpit și incert...

Libertate!!! Nu vreau altceva...
Dar betonul mă-nchide în mine...
Ce dureri! Unde e viața mea!?
...În zăbrele de oameni ca tine...