Refren de cântece moarte
Zguduie ale tăcerii șoapte
Bolnave în amintirea îndepărtată
A florilor de ieri...

Poarta acum larg deschisă
Suspină fără voie, compromisă...
Desăvârșire în noapte,
Moarte de Eden,
Liniște fără mângâiere,
Tot fără etern.

În ploaia mohorâtă,
Zace lumea adormită,
Hrănind pământul cu venin,
Descarnare și suspin.

Nimic nu mai zâmbește,
Soarele nu mai strălucește,
Îngerii s-au înecat în sânge,
Gândul lor vidul îl atinge.

Și ploaia cade neîncetat
Stingând focurile ce străbat
Grădinile cândva înflorite,
Pline de viață și sortite
Sufletelor curate,
Divinității înaripate...

Toate-au fost odată ca-n povești
Visuri închegate-n versuri omenești
Citite-n pripă și-ntristare,
Doar în clipele amare.

Peste tot se stinge viața,
Rezonant...în recviem cade ceața...

..................................

În paradis în destrămare
Singur, a rămas doar El,
Fără victorie, înger rebel...

"Nici un Cer nu mă mai supune...
Apus în moarte, în genune,
Nu voi mai cădea nicicând!
Sunt atotputernic în chip și gând,
Eternul Venus strălucind,
Domnesc acum...peste nimic.
Nici focul nu mai trăiește-n mine...
Surâsul victoriei haine,
Se descompune în ploaie cu Ei,
Arhangheli și arhei,
Tributul sângelui pe arma din mână,
Spada urletului...
De durere plină.

Am crezut în măreție și-mplinire
În strigătul sufletelor chinuite,
Osândite să fie cu mine,
Pervertite în dorințele pline
De glasul meu.
Și-atunci singur, și-acum la fel,
Aceeași pedeapsă, dar fără Dumnezeu
Ruină părăsită,
Inimă părăginită.

De ce să mor din nou?

M-am luptat cu viața pentru a trăi
Orice efemeră încântare,
Născută-n moartă închisoare?
Pentru asta au căzut demonii mei?
Speranțe otrăvite,
Pentru mine, un alt Lucifer nebun?"