nu îmi plac scenele reci
pe care te urci doar pentru un discurs
amețit de aplauze așteptate în spațiul mirărilor
fiecare privire smulgându-ți zâmbete
puse greu la încercare
de idealul căzut în care te naști

scaunele goale își sprijină speteaza de oamenii lipsă
cuvintele ți se așează pe margine
emoțiile strâng din dinți ascunse în falduri
florile-aruncate se-ofilesc la picioare
implorând microfonul
să urle-n cuvintele tale

lăsați-mă să cobor în primele minute
cât încă mai am respirația netăiată
plec mereu mai repede din brațele voastre
primitoare doar când reușesc înălțarea cuvintelor
plec mereu mai greu din sfidarea voastră
când abia pot alunga eșecul
simțind fantomele
îmbrăcate în fiece rol
nu pot rămâne nici o secundă în plus
pe scenă