Sub puteri de narcis , în coajă de lămâie,
sorbind cu paiul un cupidon fără aripi,
fugită e iubita în tristețea vieții.
Transmite salutări la toți, în aburi de tămâie
cu bretonul unei morene, la mal,
inocența ce revine pierdută în fum
sub culori transparente, fără sens.
Și totul pare atât de normal.