câte forme și cât viitor tăietorii acestei vieți, Doamne
iar tu mi-ai dăruit doar o imagine de sine
în textul lumii
și o zeiță cu ochii legați
la poarta decumană
surâsul mi-am cules în genunchi
împletind cuvintele aruncate din minte
conducător de hazard către gândul căzător
smuls din rostogolirea voii
printr-o alegere
și m-ai iubit
dincolo de sfâșiere iluminarea dintâi
trimițându-mi aproape născuții din părinți obosiți
să mă îndepărteze de mine cu mine
șopteai cum prin tăcere îmi voi face lumină
consacrând spațiul sub cupola noetică
respiram lung și spațiul se muta înlăuntrul meu
dreptatea o lăsam celor care au învățat să se plângă
pășind printre gesturi sacadate
din carnea unui castan și umerii tăi începeam eu
cititorule cu mască de jad...