când voi veni,
pe șaua nopții călărind un gând
desprins dintr-o imensă insomnie,
cu ceasurile fluturând în preajma mea
și întregindu-și rondul
fix la ora 12,
când dorm cuvintele-nvelite în mister
și luna fragedă atârnă printre pomi,
cu ochii aplecați de somn către apus
între un ieri și-un azi
neobosit ca un nebun
cu bratele-adunate întru așteptare-
tu să m-aștepți.

sosesc cirezi de liniști și de lacrimi.

mai târziu un vis.

și eu mai albă decât ultima zăpadă
înstrăinându-mă.