Cand spuma marii se transforma-n val,
Si ajunge intr-un tarziu, tarziu, la mal,
Cuprinde dintr-o singura privire
Intreg uscatul si-ntreaga omenire.

Cum este flux, este reflux,
Un eu cu doua forte, Castor si Pollux.
Si atunci cand valul, spre mare se intoarce,
Indata spuma marii in oglinda se preface.

Asa – i si omul impartit in doua,
Cand este fericit parca-i spalat cu roua,
In raze de soare pare scaldat ... dar suparat?
E noapte-n tunet si-n tot ce-a fulgerat.

Si-ntr-una, la nesfasit as zice,
Intr-o bataie surda, de aripi de alice,
Oglinda se reflecta in tot ceea ce vede,
Iar ochiul se arata in tot ceea ce crede.

Noi n-avem masti, nici ochelari sau draperii
Suntem doar noi insine in fiecare zi , oricum am fi.
Suntem cu totii unici! ...aceeasi singurii !?
Si eu si tu si fiecare ... oricine noi am fi.