Acum îmi dau seama că nu știm să prețuim deloc ceea ce avem .
Ceea ce vrem .
Ceea ce ne-a fost dat .
Nu știm ce avem până pierdem acel lucru .
Gânduri rămân în aer și simțim că suntem goi .
... pe dinăuntru, pe dinafară, nici nu mai conteaza .
Vrem doar lucruri materiale. Putere. Să dominăm .
De ce nu vrem iubire? Copilarie?
Sau măcar fericirea celui de lângă noi ori să visăm din nou .
Scrum. Tot e scrum.
Tu esti scrumul lui și el e scrumul meu.
Toți ne facem scrum. Totul poate fi definit ca fiind scrum .
Numai gânduri triste, ură, dezamăgiri sau regrete.
Asta văd, asta simt ca simți. De astea mă lovesc zilnic.
Peste tot. Oriunde. La orice ora.
Acasă, pe stradă ori in miljlocul pustietății.
De ce să regreți? Să fi trist? Să urăști?
De ce să îți pară rău de ceva ce s-a intâmplat sau nu ?
Scrum.
...din când în când mai iese și fum. Atunci ști sigur.
Scrum.