Suflet?Amintire?Totul e uitat de gând,
De un suflu rece al vremii plecate
De ale tale triste idei întunecate
Spuse încet fata cu ochii plângând...

Lumina neagră,joacă flacăra în mine,
Troznește și se-neacă în puterea ei...
Crește și se zbate, totul îi aparține,
Transcende în lumi uitate de obicei.

Era tristă,cu ochii ei negri plini,
Ochi ce au fost rupți de realitate,
Plini de iubiri necondiționate,
Și îngreunați de povara multor ani...

Avea buze subțiri,la atingere plăcute,
Tânjind după un sărut adevărat,
După timp pierdut și regrete,
După acel moment de viață neuitat...

Și inima-i incoronată cu spini,
Fiecare durere simțită o hrăni...
Sângerând,primind puterea nemuririi,
Ea lăsă totul in mâinile mării...

Se intoarce,îl privește,
Lacrimi de pământ se lovesc,
Mai rămâne doar gândul omenesc,
Și Adio lume de poveste...