Mi-au rămas trăsături încă din copilărie.
Însă-n fiecare zi altul sunt și nu mă știe
Și nu mă cunoaște nici prietenul cel bun,
Fiindcă-s altul și el altu-i și nu știe ce îi spun.

Fiindcă-i spuneam clar cândva și el nu mă-nțelegea,
Iar de-oi spune încâlcite, să-nțeleagă m-aș mira.
Dar măcar bine că-i plac ale-acestor rime mersuri
Și le-ascultă și le vede ca mozaice de versuri.

Uneori și eu îmi zic "Măi, da' tare te-ai schimbat -
Aici la oraș ești altul, față de acel din sat."
Însă când mă uit la mine - ochi, urechi și gură, nas, -
Tot îmi pare uneori, cum am fost așa-m rămas.

O.K.
21 martie 2009