Vreau să te ating cu un sărut,
Vreau să îți simt respirația caldă,
Calmă, vibrantă și slabă
Într-o dimineață albă de iarnă
Umbroasă, geroasă și umedă,
De început la gura sobei de șezut,
Amintiri de depănat si cernut.

Ale bisericii clopote line,
Plânse ca niște suspine,
În cor strigă la mine,
La ele să ajung eu cu tine..
Înapoi în pat mă împinge lenea,
Dar credința mă-ndeamnă aievea..
Îmi doresc să fie bine cu toată puterea!

Vantul foșnește-n padure
Un sinistru ecou el compune,
Crengile uscate le-mpinge
Cu zăpadă proaspătă le-atinge.
Sub apăsarea lui grea,
Creanga trosnește și ea....
Frunzele uscate, verde podoabă cândva
De mult căzut-au sub pătura albă de nea...

Focul vâlvoi din șemineu
Încălzește plăcut sufletul meu
Animă flacăra din inima-mi roasă
De griji și angoasă...
Flacăra rubinie îmi mângâie inima
Ca valul spumos țărmul nisipos,
Marea furioasă, piatra calcaroasă
De mult timp roasă...

Vremea urâtă de-afară,
Mă duce cu gândul în goană
La o briză sărată, caldă și umedă,
La o plajă întinsă și albă
De soare și vânt mângâiată
Cu nisip de aur fin binecuvântată!

Apa mării-i nervoasă și-nspumată
Caldă, sărată și minunat de albastră.
Dar valul lovește și pleacă...
Piatra de ape sfarâmată,
Isi va aminti el vreodată
S-o sărute ca prima dată?
Caci piatra, ca și femeia castă
Are o memorie vastă..
Știe ce s-a întâmplat în istoria toată..

Valuri înspumate se sparg de un catarg,
Adânc in orizontul larg...
Un pescaruș îmbrăcat în alb
Planează pe o velă, sub un stindard,
Strigătele lui se aud în Gibraltar...
Bananierii grei, aplecați, ne dau fructe în dar
Sub un palmier eu stau în umbrar...

Este chiar pe înserat.
Un porumbel alb-vânăt pătat
Se apropie vadit intimidat
Și mă-ntreabă înfometat
Dacă n-am vreun bob de dat...
ÃŽi dau tot ce-am adunat,
Ca sa fie el mâncat,
Să adoarmă îndestulat.

Marea-i verde - albastră
Caldă, agitată și frumoasă
Ca o mândră regină, crăiasă
Așteaptă ca cerul s-o facă mireasă.
Lucește în mii de oglinzi fermecată
Pe bolta înseninată și-nstelată
Cerul s-o vadă și sa-l atragă,
S-o placă, să-i fie dragă,
Să-i împartășească dragostea toată.

Apusul îl văd sângeriu...
Soarele nu vrea ca eu să știu
Că sufletul îi e pustiu
Că luna nu-i e miresă
Ci, doar a cerului crăiasă...
Ca o pasăre albă, argintie, măiastră,
Că ea luminează pustie
Cand el a plecat din misie
Că dorul veșnic nu i-l știe.

Norii sunt perle albe și ghirlande
Cununi pufoase și flori dalbe,
Alunecă și se prefac în salbe,
La gatul Lunii podoabe
În ale cerului zări albastre,
Ei aduc lacrimi de ploaie și raze,
Stropi de mare și fire de soare...

Oh, dar gandurile mele departe deviază,
La plaje exotice zboară și cutează...
Clopotele aerul încă-l vibrează....
Crengile trosnesc și cedează,
Vantul și neaua frenetic dansează,
De brațe se prind în horă și serbează...
Natura, florile-i albe înmormantează!
Iarna prea mult timp durează!

În troiene și nămeți ne blochează,
Aripile gandurilor retează,
Dansul fulgilor zglobii ne hipnotizează...
Mintea și ochiul ne fascinează,
Frigul, gerul și vantul veghează,
Gandul, mai departe de zari albe nu mai cutează,
Bătăile inimii nu mai palpează..
Florile se usucă în vază.
Iarna prea mult timp durează....