Soarele sfârșitului de noiembrie ordonase
să mă-ndrept dis-de-dimineață la vânătoare
undeva prin Nicaragua o mlaștină cu stuf
în plin zăduf să-mpușc un ceva de-mpușcat,
un fel de râs nemaipomenit, ca un hohot.

Porneam așadar pe-o vreme ploioasă
cu musonu-n spinare ca un fel de coasă.
Oficiul Federal al Ierbii semnase toate actele,
angajasem din port un papagal policolor
o polcă, un brici, și-un pistol cu ventuze
să m-amuze.

Am colindat așa mult timp, de m-am pierdut.
Degetele mele se lipiseră ca-ntr-un film mut
când răsăritul de soare caraghios, buimăcit
m-a trezit acoperit la tine pe picioare.
Apoi mi-ai făcut o baie cu pietre medicinale,
firește că n-am mai împușcat nimic,
la schimb am pornit să trăiesc fericit
până la adânci bătrâneți și chiar mai departe.

Eu, cu tine, papagalul și pistolul cu ventuze,
între timp a mai venit un motan, un fel de golan
adus de visările unei funii suspendate cel mai probabil.
Am adoptat apoi un vuiet parfumat, îmbuteliat
și un pantof gata îmblânzit pe care-l purtăm pe rând
sau măcar așa ar trebui.