îndurătoarele pietre




1. (trenul cu lotuși)

orizontul poartă pe roți de fum
trenul cu lotuși
spre muntele din inima ta

prin negura ca o stâncă
pietre năzuiesc uitarea


2. (hibernală)

nu flăcările
umbra lor mă arde
încât
răscoapte sentimentele
prin crânguri transmontane
mai zbat aripi sub harfe
de-ntuneric



3. (colina)

supusă celor trei răni
în gropi abisale
soldații afundau
piciore de cruci purtând
scheletice trupuri

drapate în humă
pietre năzuiau uitarea



4. (troița)

cum a tâșnit din adâncuri
în devălmășie pe ochii-mi
obosiți de-atâtea ploi
la răscruce
l u m i n a
în chip de troiță
se dezvăluie.



5. (roata)

mulțimi îmbracă-n vaiet
imne-ale durerii

amestecă lacrimi
cu oase zdrobind

în țipăt de spaimă
pietre năzuiesc uitarea



6.(invocație)

sevele sevele
curg din miezul timpului
spre noi
prin noi - vâltorile
către sfere - lavele
înaltele
prea blândele
sevele și lavele !



7. (primejdie)

pe malul celălalt
voi judeca viața
cu hangerul deasupra
creștetului

ca un albatros
apusul
atârnat între aripi

din privirile-mi cardinale
pietre năzuiesc uitarea





8. (noiembrie)

vezi cum cerul
și-a deschis venele
a l b
a l b
a l b

peste oasele orașului
ca o maree de bumbac.



8. (râul)

sculptor de sarcofage
cu braÈ› unduind printre scoici
trupul de apă curge spre
fluviu – necropolă

cuprinse de ierburi
pietre năzuiesc uitarea



10. (întreagă iubirea)

țin între raze
statuia desprinsă
din ghiocul buzelor

întreagă iubirea
în rana colinei
în țipătul roții
în cugetul râului
în lacrima pietrei

iubirea întreagă
prin inima florii de lotus



11. (jurnal)

memoria memoriei
pe foaia rănită
cu portocale

putred iz de cronici
având miez
în prezentul continuu

memoriei memoriu
îngropat în craniul
ca un cavou sieși.



12. (rugă)

lăsați-mă să-i dăltuiesc din aer
repetat figura
cu palmele să cizelez
șold coapse brațe sâni un crez
să poarte gândului măsura
cum aș putea cu gondolierul să mă-ncaier

apoi smulgându-i vâsla să o port
spre malul stăpânit de-un rege mort