port tot timpul aripile astea căzute cu mine
nu-mi amintesc căderea
dar în unele nopți
pot simți fumul aerul ars irespirabil

apoi vii tu
ai nevoie de mine ființă de-ncântare
câtva timp zbor cu tine de mână
amețită de licurici

dar până la urmă umerii dor iar
și mă vaiet
tu nu știi ce să faci
te-au învățat cum să sapi în piatră
cum să muți albia râului
dar nu știi nimic
despre aripi căzute
mai ales că nici nu se văd

și încerci să mă sapi
să mă muți
poate-mi revin

dar eu plâng

și abia într-un târziu
îmi dau seama
nu am privit unde trebuie:
umbra are și ea rostul ei