Prin farmec să mă scuture zefirul
Și-n mână fluturii să-mi cadă
Să nu mă-ncătușeze birul
Și ochiul să mă cearnă în zăpadă,


Un cer imens să fie tot pământul,
Cu îngerii să mă acopăr
Când mă răstălmăcește gândul,
Și nu-i nevoie să mă apăr.


Săgeți nebune mă agață
Și-n trenul sorții mă subjugă
Și viețile mă iau la harță
Când am uitat a morții rugă!