casă cu streșina singură-n noapte
zăbrele negre
și steaguri
prăbușite
peste nădejdea oricărei victorii
picură vinul sau ploaia din buzele reci
ale paharului sau ale cerului stors
peste țărmul devorator al ființei
tremură moale întunericul
și luna-i fântână
încâlcită-ntre nori
o înăbușire adâncă a sufletului
o primăvară bătrână
de 60 de ori repetată-n zadar
mereu fără mari începuturi
mereu urzicată de flăcări
ce-n vis doar în vis dogoresc
vântul suspină deși nu-l doare
provizorie-i clipa
și-asemenea ei
și tu-ți întocmești
doar din măruntele tale izbânzi
viitorul