agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 6548 .



Protocol al unui club Matei Caragiale
poetry [ ]
din Revista literară, 13 apr. 1947

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Ion_Barbu ]

2010-04-02  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Yigru Zeltil



Președintelui de onoare Al. Rosetti


“Vis al galeșei Floride și-al ostroavelor Antile”,
Orchidee! nu ești însăși arta marelui Matei:
Cu a selbelor cădere în corole și mantile
Sau cu Anzii albi, în funduri, ca o moarte de Protei?

- Neajunsă, precum lancea unor iaduri vegetale,
Sub sărutul muștei Mima somptuos ca un manșon,
Locuiește, cetluită, somnurile-i seminale
În o rouă de poleiuri: Rașelica Nachmansohn.

- O! vegheat din Jilțul Naibei al Pământurilor Nalte,
De atlaz tulip în creștet încheiat cu cap de mort,
“Mult” poesc, cioplirea unei rare și pierdute dalte,
Pașadia își despoaie înnoptat semețu-i port.

- O! scuipat de înverzita tuse-a spumelor putride,
Cocoțat pe naufragii, nefiresc ca-ntr-un ochean,
Împuind cămara nopții cu oracole stupide,
Gore freamătă-n jiletca de râios batracian.

- Cântec, lebădă străpunsă, sol a harfelor eline,
Strămutat pe mândre prapuri de năierii tăi vikingi
Până-adânc în moleșala quintelor manueline,
Alter ego, o! Pantazi, ce Atlanticele-nvingi,

Liniștit rapsod al stelei ninsă-n umbra străvezie,
Răsunând ca din legendă, ca din pânzele dintâi,
Liric pur! Închipuirea te petrece în vecie,
Drept la racla ta de ape cu atolii căpătâi.

*

“Vis al galeșei Floride și-al ostroavelor Antile”,
Cupă limpede! ești numai arta marelui Matei.
Inima rămâne-această moartă, între reci feștile
Fumegând pe Curtea-Veche, la pangar, într-un bordei

Nu străina frumusețe, bunul plac și veresia,
Însă schimnica-mpăcată și făcliile ce ard!
Trupul scade sub velințe, sufletul e în Rusia,
La un orb mormânt de raze, prins în Cavalerul Guard.

- Ce închide orchideea, ce ne sunt acele Indii
Mările creole unde bântuia piratul Kidd?
Consimțind o plecăciune insulelor biacintii,
Cartea Crailor la fila cea mai turbure-o deschid:

Acolò, ca de cutremur saltă slova mateină
Sub lucrarea Corcodușei, aspra floare de maidan.
În vis mut gabrovenimea cumpănește în ruină,
Zveltă, surla Judecății lasă-o umbră pe cadran.

*

- Dreaptă pravilă, dar zumzet de vestiri răsăritene,
Ființa noastră se clădește cu scriptura ta, Matei!
Prim și ultim Caragiali, ca o holdă de antene
Te alegem viu din vântul despletitelor idei.

Iata, arsă-n aur roșu și-n a smalțului rigoare,
Slava netedă și rară, stricta glorie, o ții.
Neamurile iau aminte. Și pe Crai va să coboare
Greu, cordonul Sfintei Ana al măreței-Împărății.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!