Aș vrea uneori să știi când îmi desenez speranțele în palma ta
Tu doar mă privești pierdut în absurditatea mișcării mâinii mele,
Afișezi o mască nevorbitoare de înțelesuri care stă nemișcată
O cert cu ochii mei spărgători de iluzii și închizi discuția noastră tacută
Printr-un cuvant...

Învârți lumea cu buzele tale și reiei adevăruri universale,
Dar grăbesc pasul prin ploaie și nu-mi înțelegi chemarea.
Așa că închid ușa rațiunii mele pierzând-mi fluturii izolați în corp
Sunt călcați de picături, dar tu nu-i vezi și mă simt tot mai rău
Căci ei reprezintă renegarea locului tău..