Cuiva...


N-am să-ți spun niciodată dacă eu într-adevăr vorbesc,
vei simți tăcerea ca pe-o fiară la pândă
ghemuită în colțurile întunecatelor săli de așteptare
galbenul tăios al ochilor străbătând ,
și adevăratele vorbe luându-te-n brațe,
cele care-ți sunt doar ție,
pe care le îmbrac în mătăsuri subțiri
și le prind încheieturile în siraguri albastre
doar că vin rar...
Sunt înconjurata de poezia lucrurilor ce nu-și spun pe nume
mirata privind spre mișcarea asta de dincolo
și vreau să te apăr...


Undeva..cândva...