Sosește vîntul peste ziduri, sătul de flori de cîmp, să vadă
Ce fac stăpînele grădinei, și-n urma lui, sclipind în soare,
Un zbor de foi de pretutindeni a prins încet-încet să cadă:
Ca niște vești trimise-n taină de pe la frați și surioare.

Se mișcă aerul, și iată întîi și-ntîi că de departe
Vin două foi de viorele, vin ca să spuie amîndouă,
Cît timp au pus și cîtă grijă, călătorind pe drum de moarte,
Ca să le-aducă-n amintire din vatra lor un strop de rouă.

Dar cade-abia albastra veste și-n limpezimi acum s-alungă
Un fulg de-omăt, zorit din urmă de-aripa unei rîndunele.
Se-ntrece pasărea cu fulgul din două care-ntîi s-ajungă
Să spuie că de-acum pe lume trec lăcrămioarele și ele.

Și-abia se lasă fulgul dulce, și-n loc de-un fulg mii de petale
Zburînd spre trandafiri îi cheamă, să vie toți făr’ de zăbavă,
De vor să treacă sub ghirlande și pe sub arcuri triumfale,
Acum cît sînt în floare rugul și măcieșii de dumbravă.

Și vin pe urma lor grămadă, vin fel-de-fel nenumărate…
Tot cîmpul cu chilimuri scumpe, risipa-ntreag-a tinereții,
O primăvară toată vine în curcubeie fărâmate
Să spuie-nfrîngerile morții și biruințele vieții.

Iar florile uimite-atuncea, de-atîta dor încet se-nclină,
Și la un semn ce-l face crinul, ca printr-un farmec, fiecare
Își scutură pe vînt o foaie — și vîntul pleacă din grădină,
Cum a venit, plin de murmururi și de solii mirositoare.