Valurile mâniei mele se izbeau
mereu de stâncile vicleniei tale.

Și certându-ne în mijlocul unei furtuni,
suntem în viclenie difunctă.

Nimic, nici singurătatea nu mă va putea
răpune sub lacrimile grele ale cerului,

Nici pierderea lacrimilor tale nu mă vor
răpune la genunchii tăi mâhniți...