Tăcerea sumbră este tăiată de o briză
venită din depărtări
din infinitul drum de șine
și mă ridic de pe valiză,
ferindu-mi pălăria de-ale vântului ruine.

Peronul așteaptă impacient o umbră
- o umbră cu roți -
cu zgomote violente,
chiar o prezență lugubră,
lăsând în noapte tainice fragmente.

Și zgomotul șuierător își face prezența
o dată cu sângeria lumină
ce te oprește;
brusc apare a fumului pelerină.
Te îneacă, dar trenul te-ocolește.

Rămâi abandonat pe platformă
asurzit de vuietul ce va pieri
într-o monotonie diformă.

tremuri – de inima ce încă-ți palpită
dar pășești pe-o treaptă,
te îndepărtezi de gara amorțită,
uitând că peronul tot așteaptă.