Am trăit o veșnicie
ÃŽntre ziduri de beton,
Cea mai neagră pușcărie
Coloritul n-are ton.

Lung e drumul către casă,
L-am pavat cu amintiri,
Durerea se face coasă,
Tai ciulinii din priviri.

Am văzut la tomberoane
Aruncate fără crez,
Din turle, sfinte icoane,
Vreau din iad să evadez!

N-aud cânt de păsărele,
Ciripitul l-am uitat,
La cuiburi zăresc zăbrele
Toate-n zare au plecat.

La balcoane vin rebele
Croncănind bătrâne ciori,
Ceru-i gri, palide stele
Se arată dintre nori.

Visez verde din pruncie,
Băteam zgura ca imaș,
Pomi cu seva ruginie
Se usucă prin oraș.

Lin un fir de păpădie
A intrat sfios pe geam,
Dintr-o dată vis, magie,
Sunt pe câmpul ce-mi doream!

Merg desculț prin iarba udă,
Roua rece a căzut,
Merg încet, talpa mi-e crudă
Mă înțeapă spini din lut.

Las în urma mea cărare,
Fânul se îndoaie blând.
Privirea de dor mă doare
Printre flori alunecând...

Cântă greieri la vioară
Viața într-un ritm alert,
Zboară gâze valsând iară
ÃŽn al dragostei concert.

Mângâi flori viu colorate,
Le sărut roșind timid,
Mă privesc, dar rușinate
Cu sfială se deschid.

În pădure, mare larmă!
Se-aude o cucuvea...
Păsări țipă, dând alarmă
Am călcat pe-o rămurea!

Din ochi mici de căprioară
Se prelinge un izvor,
Rănile să nu mă doară
Sorb apă încetișor.

Vine noaptea pe câmpie
Fericit am colindat
Dus de-un fir de păpădie
Înapoi la vatră-n sat.

Vântul jale îmi aduce,
Plânge mama în pridvor,
Lacrima îi cade dulce,
S-a întors al ei fecior!