întâi o să dispară străzile
și urmele pașilor,
apoi știința deschiderii ferestrelor
și privirile,
dar sfârșitul nu va fi atunci.

ascunse adânc în buzunarele strâmte,
palmele vor plânge de teama schimbării în aripi,
degetele se vor strânge nebunește în pumni,
dar nu vor lovi,
fiindcă nu atunci va fi sfârșitul!

ca niște dinți, literele vor mușca din adevăr,
precum absurdul din fructul oprit
atârnând în capătul istoriei;
vor sângera tăcut părerile-gingii,
dar nu de moarte,
nu,
pentru că nu acesta e sfârșitul.

dar va veni o zi,
străină restului zilelor,
când sângele refuzând să se transforme în informație
va coborî liniștit de pe lemnul tuturor crucilor
ca să plece acasă.

ce va urma,
va fi doar respirația lui Dumnezeu.