Și-a-ntors norocul fața spre niciunde
În jur e doar răcoare siderală,
Desfigurat de vântul ce-l pătrunde,
Un nor își schimbă griul în căneală.
Netrebnică nădejde,-n ascunzișuri
Te aciuiești. Ești surdă la chemarea
Flămândului de sprijin. Îndurarea,
Pierdută-i sub tomnatice frunzișuri.
Sub șfichiuiri de ploaie crapă glodul
Strâns pe obrazul mâzgălit de spaimă,
Doar rugi deșarte buzele îngaimă,
Nefericirea 'și avortează plodul.

Se pierde-n tomberoane cruda taină,
Gunoiul citadin i-e noua haină.