Din adâncuri un strigăt mă sărută,
împedicat de umbre mă izbesc
de valurile vremii fără milă,
în iarba uscată ațipesc.

Sclipirile naturii mă trezesc,
întind piciorul să mă dezmorțesc,
răceala lunii îmi dă fiori,
nu pot zâmbi când mă trezesc.

Învăluie vântul tristețea din priviri,
cârduri de ciori rănesc cerul divin,
alerg spre alte zări...
poate spre minunatele povești.

Răsare lumina cu dulci chemări,
dar aici nu, poate prin alte părți.