Să fie el acel iubit,
Pe care nu l-am întâlnit?
Să mă iubească cum vreau eu,
Să-mi înțeleagă gândul meu?

Să fie sincer și curat,
Cu sufletul adevărat?
Să-mi înțeleagă starea mea,
Să îmi asculte dragostea?

Care nu vine doar din trup,
Pe care alții îl frâng și-l rup,
De l-ar atinge de-ar putea
Ei nu înțeleg ce-i dragostea!

Că nu-i de ajuns o înlănțuire,
Și nu în trup e fericire,
În gând, în suflet și-n cuget
Acolo-i dragostea de preÈ›.

Nu numai trupul să vibreze,
Și mințile să fie treze!
Așa înțeleg eu dragostea
Așa văd eu, e lumea mea!

De vă pricepeți voi mai bine,
Să-mi spuneți mie, cine?
A dăinuit în Univers,
Prin trup trăind ce-a înțeles?

Dacă în suflet n-ai nimic
Și-n urmă n-ai lăsat nici pic,
Din umbra ta și nici din nume,
Tu lumii ce vei spune?

Tu spune lumii ce vei vrea!
Că înțelegi tu dragostea,
Că e ca tine, nu-i ca mine,
Dar ține minet bine!

Un trup cu toții noi avem
La minte nu ne înțelegem
Noi ne smintim unii pe alții
În loc să ne avem ca frații.

Și frați de-am fi, tot nu ne înțelegem
Că de-am trăit nu ne alegem,
Decât cu chin și suferință,
Dar nu avem credință.

Nimic nu-i trainic pe pământ,
Decât ce-i bun și este sfânt,
Acela cred eu că rămâne,
Și lumii îi va spune,

Adevăr adevărat
De la Dumnezeu lăsat.