Râul de suspine curge, ochii s-ofilesc de dor,
Mâna ține la piept poza chipului privind în gol,
Dar zâmbind, îmi dă putere să încerc să mai trăiesc
Și cu ultimele forțe las scris cel din urmă vers…

Am cercat mereu să-ți scriu, dar mâna se făcea de piatră,
Foarte greu am reușit s-aștern vorbe pe hârtie,
Băgând lemnele pe focul ce ardea mocnit în vatră
Am găsit acel fior ce-l aveam stand lângă tine!

Rime, epitete, strofe par să se-nchege într-o clipă,
Se sudează și-ntăresc glasul moribund de amor,
Îndulcind puțin menirea ultimului vers de dor
Vrând acum, în ceas de drum, să te facă fericită!

Eu mai cred că ții la mine ș-așteptai doar un cuvânt
Dar fricos cum sunt din fire, n-am putut să-ți spun ce simt!
Peste orice greutate am trecut doar cu voință,
Îns-acum, a mea voință, a adus doar suferință!

Numai gândul că-ți voi spune ,,te iubesc!” mă-nfiora,
Neștiind sau era teama de a nu mă refuza
M-a făcut să tac atuncicând nu trebuia s-o fac
Și m-am depărtat de tine pierzând tot ce-aveam mai drag!

Rog azi cerul să m-ajute, clar de lună să se vadă,
Praf de stele peste gene să se lase și să cadă
Mreaja visului, s-asculte glasul sufletului meu
Ce te cheamă iar pe bancă, cum o făcea mai mereu…

C-un buchet de vorbe dulci te întâmpin astă seară,
Tu apari, la fel de dulce, într-o rochie albastră,
Întinzi mâna, ți-o sărut și te rog să te așezi
Doar o clipă lângă mine, am să-ți spun și ai să vezi

Că lumea toată o să-ți pară mai frumoasă ca orcând,
Ai s-auzi tot de la mine, tot ce astăzi am în gând!
Îți voi spune despre stele, căci se văd în ochii tăi,
Mă privești zâmbind cu drag și-ntinzi mâna ca să-mi dai

Ce-a dintâi mângâiere și eu simt că mă topesc
De-atâta căldură și îți spun că te iubesc!
Îmi iei mâna ca să-mi arăți ce tare-ți bate inima
Și-mi promiți că în veci pururi pentru mine va bătea!

Vrăjit parcă de mirosul teiului astăzi în floare
Mă apropii-ncet de tine și-ți dau dulce sărutare.
Tu mă strange tare în brațe și mă-ntrebi cu glas plăpând
Care vânt mi-a stat în cale, ce lucru mi-a stat în gând,

De-am trăit atâta vreme fără ca să spun ceva
Ș-a ta inimă săraca tot mereu te întreba
N-a venit acum momentul s-alunge dorul din cale
Căci de-atâta timp tot șade și putere nu mai are

Ca să bată pentru tine, cere puțin ajutor
Imina mea nu aude cum mă cheamă tot mereu
Ca să lupte împreună și să bată-n unison
Nu-i e milă sau i-e frică, ce e oare atât de greu?

Uite acum, în fața lunii, eu mă leg să te iubesc,
Teiul să ne stea de martor, inimii poți ca să-i spui
Căci de azi întotdeauna nu va fi a nimănui
Doar eu am să-i fiu stăpân câte zile o să trăiesc!...