Demult, mergând pe drum am întâlnit
Lâng-o tarabă sub un vechi salcâm
Stând singur pe un scaun învechit
Privind în gol, un negustor bătrân.

Curios, de el m-am apropiat
Și-am început să cercetez ce vinde
Puteam să-l simt cum mă privea ciudat
De parcă m-ar fi așteptat pe mine.

Pe masă erau sute de sticluțe
Mici medii mari și înșirate peste tot.
"Ce-i în poțiuni?" am întrebat și îmi răspunse:
"Un venin dulce, fără de-antidot."

"Eu vand iubire..." a explicat
"Și se vinde foarte bine.
E foarte ieftină de cumpărat
Și-o dau la orișicine."

"Domnule, tu râzi de mine!" am zis atunci.
"Cum ai putea să vinzi iubire?"
"În sticluțe" calm bătrânul mi-a răspuns,
"De vrei, îți dau și ție!"

"De ce te-aș crede?", am întrebat
"Poate ai otravă în poțiuni!"
"ÃŽncerci sau nu, decizia e a ta.
Iubirea e un risc ce ți-l asumi.

Tinere, nu-mi spune că ți-e frică?
Că n-ai curaj să riști puțin
Să cumperi de la mine o sticlă
Să bei un strop în fiecare zi..."

"...Dacă o pui așa bătrâne, am să cumpăr
Nu mi-a lipsit curajul niciodată!
Dar de ce să beau o picătură?
De ce să nu o beau pe toată?"

"Prea multă căldură sigur te sufocă
Prea multă lumină va duce la orbire
Imaginează-ți doar ce-ai să pățești
De la prea multă iubire..."

Convins, am cumpărat sticluța și de-atunci
Am băut câte un strop ca un medicament.
Și s-a-ntâmplat exact așa cum mi s-a spus,
Peste puțină vreme, a și avut efect.

Deși-am visat de-atâtea ori iubirea
Nu am visat-o niciodată că-i așa...
Era minune, era însăși Fericirea!
Era perfectă... și nu mă iubea.

Am zis că așa e la-nceput, mai greu
Și-mi tot spuneam că totul va fi bine
Acum sunt trist, dar nu va fi așa mereu
Că într-o zi mă va iubi și ea pe mine.

Și-am așteptat, dar ziua aceea nu sosea
Și după fiecare strop, eu sufeream mai tare
Cu atât tortura se adâncea
Cu cât iubirea devenea mai mare.

Era din ce în ce mai greu ca să mai vreau
Să fac și mai puternic nenorocitul dor
Și-atunci am hotărât că nu pot să mai beau
Am aruncat sticluța și-am mers la negustor.

"M-ai inșelat, bătrâne!", am urlat.
"Ai spus că voi avea iubire!"
"Dar ai iubire", a replicat.
"Doar că nu îți este bine..."

"Atunci de ce mai are rost
Vreodată să iubesc cu foc
Dacă înăutru mă simt gol
Și nu sunt fericit deloc?"

Atunci bătrânul a-nceput să râdă
S-a oprit cu greu și s-a uitat la mine
Și apoi c-o mână pe al meu umăr:
"Ascultă", îmi zise, "ascultă bine:

Iubirea-i doar un drum spre fericire
Un drum ce cere sacrificii si dureri.
Din când în când vei mai avea și o mâhnire
Așa vei ști într-adevăr că îl urmezi.

Și trebuie să-l parcurgi până la capăt!
Nu să te plângi, nu să privești-napoi!
Altfel, ai s-o iei iar de la capăt
Și ai să-mi ceri sticluța doi.

Poți să te dăruiești atât pentru o fată?
Sau îți e greu și-ai să renunți acum?!"
Am înghițit în sec și am pășit în spate
L-am privit în ochi... și mi-am văzut de drum.