Noi uneori o luăm razna
Pe arterele lui Bachus,
Ne savurăm vorbele,
Ne ascultăm surâsul.
Dar acum aș vrea să-mi cânți la vioară,
Să-mi asculți oful .
Lumea neprihănită e moartă.
Tu sinceră ființă,
Dai drumul unui fir de tremur
Prin cântul tău prea pur.
Vărs lacrimi prin corzile tale
Iar tu mi le cânți departe.
E un chin să simți așa.
Dar noi știm...
Noi știm,
Draga mea.