O, râuri,
sunt de-ajuns câteva săbii de iarbă
atârnând de stânci
peste delirul mării,
ori două palide camelii
în parcurile pustii
și un eucalipt care se afundă
prin foșnete și prin nebune zboruri
în lumină! Iată că în jur, ca șerpii,
într-o clipă nevăzute fire mi se încolăcesc,
biet fluture-n păienjenișul întins
de freamătul măslinilor, de floarea-soarelui
ce mă privește.

Dulcea robie de astăzi a celui
ce se predă aproape
spre a trăi din nou un vechi joc
niciodată uitat.
ÃŽmi vine-n minte asprul filtru
întins adolescentului fără de cârmă:
în limpezile dimineți când se topeau
spinări de dealuri și de cer; în nisipul
țărmului veneau, în vârtejul amplu,
o pulsare egală de vieți,
o febră a lumii, și fiecare lucru
se mistuia în sine
ca oasele de sepie izbiți atunci
de valuri, pe încetul să dispărem,
să devenim
un arbore ori o piatră
de mare șlefuită, și în culoarea
apusurilor să ne topim
și să ne spulberăm ca trup,
ca să țâșnim asemenea izvorului
de soare beat și devorat de soare...
Erau aceastea
urările copilului - o, râuri! -
când rezemat de-o balustradă roasă
pierea pe-ncetul surâzând.

Câte spuneau luminile de mare
reci celui ce fugea de ele sfâșiat.
Lame de apă dezgolindu-se prin vaduri
de trecătoare ramuri, brune stânci
prin rumeguș, săgeți
de rândunele vagabonde...
O, cum puteam
să cred odată, pământuri,
frumuseți funerare, rame de aur
în agonia oricărei ființe!
Mă întorc
azi mai puternic către voi
ori mă înșel, cu toate că inima
pare că se topește-n amintiri senine - și aspre.
Trist suflet al trecutului
și tu voință nouă ce mă chemi,
e timpul să vă reunesc
într-un liman senin de-nțelepciune.
O zi va deveni o dată cu chemarea
unor glasuri de aur, de îndrăznețe măguliri,
o, suflete care nu mai ești divizat!
Gândește-te să schimbi în imnuri elegia,
să te refaci, să nu mai fii absent.
Asemenea acestor crengi,
ieri mizere și goale, astăzi pline
de freamăt și sucuri,
să simțim și noi mâine
o revărsare a visurilor,
o grabă nebună de glasuri
spre un rezultat, și-n soarele
ce vă inundă, râuri,
să reînflorim!


(traducere de Dragoș Vrânceanu)