Îți scriu dragă Lu din baraca mică de stuf
Unde nouă inimi se zbat de nădejde și dor
Obuzele în monomuri se smulg și pornesc de zor
Și ascult al pădurii fără de păsări zvâcnit năduf

Exista în Boemia un poet cândva
Ce suspina de iubire apoi cânta la soare
Exista altădată o contesă pentru Lu-
Mea întreagă un secret și-n minciuni făr-asemănare
Ajunsese să-și piardă capul și cântecul pentru ea

ÃŽntr-o zi contesa spuse Te iubesc drag poet
El zâmbi întristat și desigur nu o crezu
Apoi se smulse cântând Un poem pentru Lu-
Mea întreagă și se ascunse într-un vrăjit boschet

Într-o seară cu același refren fatal
Căci o pasăre era ea între arbori a răsărit
Te iubesc drag poet să ți-o spun țin uluit
Te iubesc pentru totdeauna Uniți în sfârșit
Este al tău acest suflet al meu ce suspină Ia-l

Oh crudă Nu lainică ciocârlie ci uli în zbor
Poetul din nou fu mințit din nou prea ușor
Ascult al pădurii năduf și cu ea tresar
Contesa mea dispăru și-ntr-o zi se întoarse iar
Poate să mă adori mă topesc de un alt amor

Exista în Boemia un poet demult
Ce plecă la război nu se știe de ce
Vreți să fiți iubiți nu iubiți iată veți afla
El a murit spunând Te iubesc contesa mea
Iar eu ascult prin dimineața care atâta de rece e
Obuzele-n zbor grăbit ca al sacrei iubiri tumult