Dintr-o dată
aerul mi s-a tras dinainte
cum iarba
sub copitele mînzului;

cerul s-a prăvălit în genunchi
zornăindu-și stelele
și lumina zilei
s-a prelins într-o candelă;

dintr-o dată
nu s-a mai auzit nimic
pînă dincolo de mare,

nici măcar ochii mei
luminîndu-se de tine
în puful acelei clipe,
nici măcar umbra țărmului
agățîndu-se cu disperare
de blana amiezei,

ci doar pașii tăi
apropiindu-se,
doar trupul tău despicînd liniștea
ca pe-o meduză,
nepăsător dans blond inventat de zei,
înger cu pleoape albastre