ce este în sufletul tău
nu știu
moartea e stranie luptă

sus, jos și
luntrașul împlântând vâslele când în tine
când în celălalt
(tulbure se deschid valurile)

pe lături
păpuși ținute de cordoane uscate
și cerul cu o mie de pântece
în ochiul tău incolor
chipuri se răsfrâng peste chipuri
fotografii creionate
culori, un sânge-exterior

mâna ta încleștată în sepia
peste mâna lui
amândoi între ziduri gemând zgomotos

străvezii rădăcini pârâie cu fibrele rupte
tu urli
stai, stai, stai
vopseaua uscată se-mprăștie-n frunze
el tace
despicând carnea de os
și oasele dezarticulându-le
concentrat pe-un cântec de leagăn
departe de gestul-atroce, hidos

și-ți cântă duios,
îți cântă duios
din vechile cântece

și albastrul se umple de roșu
ca o pânză
într-un ultim sărut
intens, strâns
din cer laolaltă
pene și frunze
prin vânt