Când ești trădat de-ai tăi...

Amară este rana, sângerândă
Cînd nu te-ascunzi de oamenii cei răi
Când mișelește ești lovit din spate,
Și-i dureros să-i simți că sunt ai tăi!

Simțit-am azi trădarea furibundă:
Nu te ferești, nu-i știi de nătărăi,
Ei la iubirea ta n-au să răspundă –
Sunt pupcuriști, și-i trist că sunt ai tăi...

De s-a știrbit un paloș într-o luptă
De ai scăpat un scut la anii grei –
Devii ostatec, viața ta e ruptă –
Și ce păcat cînd ești trădat de-ai tăi!

Așa e viața – de când lumea – tristă,
Cu rănile, cu bucuria ei,
Când nu poți fi o fire optimistă,
Când peste tot tu ești trădat de-ai tăi...