Sufletul meu era atât de înalt
până la cer și dincolo
ca o catedrală.
Amintirile – cruci
Așteptându-și răstignitul.
Cine?
Un păianjen care tot alunecă
printre ochiuri de labirint,
palpită crud sub acul insectarului.
Spaimă de emoții protocolare…
Am sugrumat atâtea
raze în timp
până când s-a închis lumina;
mi-am sugrumat cerul
cu ambele mâini
încleștate
și sufletul s-a uscat puțin
câte puțin
s-a strâns, s-a făcut tare mic…
Cine să mai încapă în el?