agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3487 .



Caut un scafandru
poetry [ ]
cernoziom

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Tama ]

2011-08-08  | [This text should be read in romana]    | 



Atâtea pământuri pe pământ
și doar ale noastre parcă ar fi pe lună,
de ani de zile nu le-am mai văzut
picior de-al nostru n-a călcat pe ele,
de-atâta amar de vreme tot amânăm ora plecării,
pregătirile nici n-au început
bilete la autobuz încă nu ne-am luat,
de parcă așteptăm o navă cosmică să vină să ne ia
și noi să fim îmbrăcați în scafandre
să avem pateu și magiunuri în tuburi,
am uitat cum rupeam direct din copac
perele încălzite la soare,
cum mătasea crudă de porumb ni se lipea de gât,
atât de departe ne par merele văratice
ca niște planete ce vagabondează în spațiu
și florile spinilor atârnă în aerul rarefiat
ca niște mici ozn-uri,
cele mai diferite forme de viață am întâlnit acolo,
chiar și pe noi ne-am zărit pe cernoziomurile abandonate,
alergam prin colb și eram mânjiți de praf cosmic pe față,
nu încape îndoială că eram noi,
în carne și oase,
numai că am plecat de acolo și nu mai avem puteri să ne întoarcem,
așteptăm să se scumpească pământurile noastre,
să le vindem la preț avantajos
apoi să ne absoarbă o gaură neagră









Variantă

Atâtea pământuri pe pământ
și doar ale noastre parcă ar fi pe lună,
de ani de zile
n-am călcat pe ele,
pregătirile nici nu au început
de-atâta amar de vreme tot amânăm ora plecării,
bilete la autobuz încă nu ne-am luat,
de parcă așteptăm o navă cosmică să vină să ne ia
și noi să fim îmbrăcați în scafandre
să avem pateu și magiunuri în tuburi,
am uitat cum rupeam direct din copac
perele încălzite la soare,
cum mătasea crudă de porumb ni se lipea de gât
și cum jupuiam știuleții aruncându-i în apă clocotită,
atât de departe ne par merele văratice
ca niște planete ce vagabondează în spațiu
și florile spinilor atârnă în aerul rarefiat
ca niște mici ozn-uri,
cele mai diferite forme de viață am întâlnit acolo,
chiar și pe noi ne-am zărit
pe cernoziomurile abandonate,
alergam prin colb și eram mânjiți de praf cosmic pe față,
nu încape îndoială că eram noi,
în carne și oase,
numai că am plecat de acolo și parcă ne-a absorbit o gaură neagră,
cine știe ce făpturi cu antene s-au stabilit pe hectarele acelea,
poate că seamănă cu noi,
dar nu avem timp să mergem la ei în vizită,
așteptăm să se scumpească pământurile noastre
apoi să le vindem la preț avantajos


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!