cocoarele nu mai privesc în jos
ard gâturi lungi topind cu zborul ceară
din soarele lungindu-și peste câmp
indiferenta mască mortuară

un duh – sau rău sau bun nu deslușesc –
azvârle pietricele în găleată
probabil că ar vrea să mă trezesc
sau să înnebunesc
ca altădată

norii îngrămădiți par bulgări de pământ
cu-ndemânare de gropar ziua-și presară varul
și plouă sur
un armăsar de vânt
își scutură necunoscând rușinea mădularul