pe scări fumând ce-i pică-n mână Viața

o puștoaică
strident rujată
cu rimelul scurs
lung contemplându-și unghiile
iar privitul îi aprinde pofta
de-o doză două de omidaurs

orice scrumieră cu picior este-un simbol
probabil civilizator
dar pentru ea e falic
motivul pentru care-și roade unghiile
neputând să țină-n frâu
instinctul care-o răvășește – canibalic

un timp mă prind și eu în jocul de-a trăitul
mă trage-n piept
ca david copperfield preschimbă aerul
cuvintelor în ciori
apoi cu două fețe
(râs sarcastic către mine
miere către public)
îi scapă printre dinți: ah, Nevărmori!

răstimp eu torn sarcastic frecție pe lemnul
scrumierei sculptate înadins într-un picior
– spitale? morgă? școli? biserici?
recunoașteți domnișoară
ați ratat esența

întreaga viață e un abator