Când ești etern, zidit pe veci în viață
Mai cumpănești când vârsta ți-e matură
Chiar dacă ridu-i împietrit pe față
Și neschimbat ți-e zâmbetul pe gură.

Parc-ai muri un timp sau doar o clipă,
Ai trece Styxul, lunecând cu luntrea
Sau îndoiala, plină de risipă
Ai vrea, când treci, ireversibil, puntea

Copilăriei, spre adolescență,
Când poate-ai biciui frenetic timpul
Ca pe un cal, sau din inflorescență
Te-ai face fructul năzuind Olimpul.

Da, ești ești sortit o piatră-n râul firii,
Să stai, scăldat de apa, ce rebelă,
Scrutează timpul, furt al nemuririi
Și la rever îți prinzi o imortelă.