I
(Rătăcit)

M-am pierdut!
Hei... unde sunt?
Oare o-i fi murit,
Sau abia m-am nascut?

Ce ciudat mă simt,
E întuneric și totuși,
Nu văd stele...
E... probabil sunt ielele,
Acele ce,
Au întarziat cu surcelele.

Oare s-au terminat modelele
Și-au dispărut mărgelele?
Sau oare sunt primul ce,
S-a rătăcit în liniște?
Habar nu am,
Dar...
Nici nu mă grăbesc
Să revin pe lume,
Că...
Sunt sătul de necazuri,
De minciuni și de glume.
Sunt sătul să trăiesc
Fără tot ce-mi doresc,
Fără pace și calm,
Fără tot ce iubesc.


Aici cel puțin
Nu tre` să mă hrănesc,
Cu iubire, mâncare
Și tot ce-i firesc.
Aici...
E totul calm
Și în perfectă liniște.
Nu e cine știe ce,
Dar mă mulțumește!

II
(Nemărginit)

În timp ce mă plimbam
Prin negrul spațiu,
Vast și calm,
Văd ceva departe.
Ce-o fi aia frate?

Fără să mă agit,
Mă-ndrept spre-acel ceva –
Oare n-o fi ea,
Sau mintea-mi joacă feste
Și-i doar imaginația?
Cu cât mă apropiam mai mult,
Pas cu pas și fără glas,
Cu-atât mai tare îmi batea
Inima ce-mi dispărea,
ÃŽn zona cea de noapte.

Într-o secundă, două, trei,
Ajung destul de-aproape,
Încât să vad și cine-i, ce-i,
Ca o reflexie a apei.

Era un șir nemărginit
Și plin doar cu ferestre,
Ce luminau independent
Și-aveau câte-o poveste.
Aveau și dimensiuni enorme,
Cu multe-aspecte, multe forme,
Ba vechi, ba noi, ba incolore,
Ce doar vroiau să le adore,
Persoana din poveste.

Multe poteci și luminișuri
Aveau o parte dintre ele,
Încât credeam că-i paradisul
Cu mii de sori și mii de stele.
Dar multe mai erau
Și pline doar cu rele,
Cu amăgiri, minciuni și foc,
Ce provocau durere.

III
(Spre...?)
La un moment dat
Observ într-una din ferestre
Că mă aflam și eu.
Oare ce Dumnezeu
Mă regăsesc în ele?
Căci nu îmi amintesc
Nimic din toate cele,
Ce-mi arătau ferestrele.

Oare de ce sunt îmbrăcat în negru;
Și-acolo de ce-s vesel?
Ce-s cu femeile-alea toate,
De ce îmi sunt mirese?

Cred că ceva din spațiu,
O forță foarte mare,
Vrea să-mi arate tot
Ce pot găsi în cale
Și dac-o să mă-ntorc
Prin una din ferestrele,
Ce le privesc în zare.

Doamne, zi...
Ce aș putea să fac,
Să mă îndrept spre o fereastră
Unde e totul ciudat,
Sau spre una în care
Totu-i calm și curat.


IV
(Sihastră)

Cum stăteam eu pe gânduri
Ca ciobanii pe crânguri,
Am văzut o fereastră
Destul de sihastră.
Și mi-am zis:
I-a să vad ce poa` să-mi arate,
Ce persoane ciudate,
Cu imense palate,
Cu comori și de toate,
Pot să văd eu prin geam?
Însă cum mă apropiam,
Tot mai mult o pierdeam
Din rază...
Cu calm.
Ca printr-o minune,
M-am revăzut în spate.
Eram o fereastră,
Eram tot și toate.